miercuri, 20 aprilie 2011

O legenda

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vorbit despre monştri şi spirite malefice, din rîndul cărora s-au detaşat vampirii, fiinţe hidoase care se hrănesc cu sînge şi care sînt nemuritoare. În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra elementelor care au dus la apariţia legendelor privind vampirii, asupra semnificaţiilor psihologice ale acestor creaturi şi vom încerca să oferim o explicaţie vampirismului. Arhitectura unui mit modern În cărţile contemporane, în filme şi în documentare, vampirii sînt nişte creaturi incredibil de elaborate. Conform mitologiei, însă, fiecare vampir a fost la un moment dat om. Vampirii se hrănesc cu sînge şi vînează numai noaptea. De obicei, sînt beneficiarii unor incisivi puternici şi ascuţiţi, cu ajutorul căror îşi muşcă victimele de gît. Legendele privind aceste creaturi se întîlnesc în culturile majorităţii popoarelor. Cea mai celebră creatură de acest gen, întîlnită în America de Sud şi Centrală, este El Chupacabra, despre care se spune că a făcut cele mai multe victime din întreaga istorie a vampirilor. Vampirii se pot prezenta sub forma unor fiinţe umane normale, care sînt, dotate, însă, cu o extraordinară putere de seducere, dar şi sub forma unor animale. Se spune despre aceste creaturi că sînt nemuritoare. În realitate, însă, ele pot fi distruse prin supunerea lor unei lumini puternice, prin ardere, prin stropirea cu apă sfinţită sau prin expunerea la usturoi. Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui Bram Stoker, cel care în 1897 a scris celebra carte “Dracula”, care a fost adaptată în numeroase filme şi care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de alte cărţi. Nopţile bîntuite ale Mesopotamiei Nimeni nu poate spune cu certitudine cînd au apărut primii vampiri, dar există date care arată că, în urmă cu 4.000 de ani, vechii asirieni şi babilonienii din Mesopotamia se confruntau deja cu astfel de figuri ciudate. Mesopotamienii vorbeau despre Lamastu sau Lamashtu, o zeiţă-demon care se hrănea cu oameni. În legendele asiriene, Lamastu era fiica zeului Anu. Ea intra în casele oamenilor, noaptea, şi răpea sau omora copiii. De asemenea, îi ataca şi pe adulţi, cărora le putea provoca diverse boli, şi, uneori, se hrănea cu sîngele tinerilor bărbaţi. Uneori, această zeiţă se prezenta în faţa oamenilor cu chipul unui leu. Pentru a se apăra de Lamastu, femeile însărcinate purtau amulete care îl întruchipau pe Pazuzu, un zeu care lupta împotriva demonilor. Lamastu este asociată cu Lilith, o figură întîlnită în foarte multe texte evreieşti. Conform unei legende extrem de vechi, Lilith, care a fost creată de Dumnezeu din pămînt, odată cu Adam, a părăsit Edenul şi a dat naştere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei îngeri să o convingă să se întoarcă şi, pentru că ea a refuzat, i-a promis că o va face să ucidă cîte 100 de copii pe zi, pînă se va reîntoarce în Eden, transformînd-o astfel într-o adevărată ucigaşă de bebeluşi. Vechii greci aveau şi ei o creatură asemănătoare, Lamia, o zeiţă cu cap de femeie şi cu trup de şarpe. Legenda spune că Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Geloasă şi, în acelaşi timp, furioasă, soţia lui Zeus, Hera, a blestemat-o pe Lamia să-şi mănînce toţi copiii pe care-i va naşte. Pentru a se apăra împotriva blestemului, Lamia s-a transformat într-un adevărat monstru şi a început să se hrănească numai cu sîngele copiilor. Creaturi asemănătoare pot fi întîlnite şi în legendele celte, indiene sau chineze. Strigoi, upiri şi vîrcolaci În ultimii 1.000 de ani, legendele despre vampiri au fost mult îmbogăţite, prin contribuţia culturilor est-europene. Legenda lui Dracula, de exemplu, este inspirată clar din folclorul est-european, mai precis din cel românesc. Toţi aceşti vampiri aşa-zis noi prezintă anumite particularităţi şi caracteristici, dar, cu toate acestea, pot fi încadraţi într-o singură categorie: demoni (reprezentanţi ai diavolului), oameni care mor şi care sînt retrimişi pe pămînt. Cei mai renumiţi vampiri europeni sînt upirul rus, vîrcolacul grecesc şi strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezintă spriritele unor persoane care au murit şi s-au reîntors printre cei vii. Spre deosebire, însă, de upiri sau de vîrcolaci, strigoii trebuiau să treacă prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pămînt. Într-o primă fază, strigoii sînt invizibili şi-şi manifestă prezenţa prin mutarea mobilei sau furarea mîncării. După o anumită perioadă de timp, însă, ei devin vizibili, luînd înfăţişarea unei persoane în viaţă. Se spune despre ei că nu părăsesc casa în care au ajuns prima dată şi că se hrănesc cu sînge. În perioada imediat următoare întoarcerii lor pe Pămînt, strigoii trăiesc în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. După şapte ani, însă, ei pot trăi oriunde doresc, luînd înfăţişare umană şi începînd, practic, o nouă viaţă. Isteria vampirismului cuprinde Europa de Est În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins întreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări care l-au inspirat şi pe irlandezul Bram Stoker în scrierea celebrei cărţi “Dracula”. Chiar dacă se îndepărtează mult de realitate, Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. În primul rînd, a amplasat acţiunea în munţii Transilvaniei, într-o regiune plină de mister, inspirîndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei şi din folclorul ţigănesc, iar în al doilea rînd a reuşit să brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cărţii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea duşmanii în ţeapă nu era doar o legendă) şi care era recunoscută ca atare de români, dar şi de istorie, şi a transformat-o în vampirism, lucru care nu este menţionat în nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al Ţării Româneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul vampir modern din istorie. Să nu uităm, însă, că această carte a prins în mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre legende. Prima ecranizare după “Dracula” a fost realizată în 1931, cu Bela Lugosi în rolul principal, după care au urmat zeci şi zeci de filme, fidele cărţii sau, din contra, pline de elemente şi inovaţii moderne. O contribuţie majoră la răspîndirea legendelor despre vampiri a avut-o şi scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune “Buffy, spaima vampirilor”. Ultima realizare în materie de vampiri o constituie aşa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, posedă o energie psihică extraordinară şi are puterea de a lăsa fără energie orice altă persoană, fără ca aceasta să ştie efectiv ce i se întîmplă. Dar, bineînţeles, şi acest vampir este tot o invenţie a unor scriitori, chiar dacă unele elemente constituiente pot fi întîlnite şi în legendele despre vampiri din urmă cu 1.000 de ani. Vampirii, oameni bolnavi? Interesant este faptul că existenţa unor boli, destul de rare, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea legendelor despre vampiri şi la întărirea credinţei populare că aceste creaturi există cu adevărat. Cea mai cunoscută boală este porfiria, care se caracterizează printr-o neregularitate în producerea în sînge a unui pigment bogat în fier. Oamenii care prezintă forme severe de porfirie sînt extrem de sensibili la lumină, au dureri abdominale şi pot suferi chiar de un delir acut. Se spune că un posibil tratament împotriva acestei boli l-ar reprezenta consumul regulat de sînge, dar nu există nici o probă în acest sens. Unii bolnavi pot prezenta o înroşire accentuată a gurii şi a dinţilor. Boala este ereditară. O altă boală o reprezintă catalepsia, o condiţie psihică specifică, asociată cu epilepsia, schizofrenia şi alte dezordini care afectează sistemul nervos central. În timpul unei crize de catalepsie, musculatura devine foarte rigidă, corpul se întăreşte accentuat, bătăile inimii scad, iar respiraţia devine tot mai înceată. Astăzi, medicii ştiu cum să trateze această boală, dar în trecut oamenii se luau după aparenţe, considerîndu-i pe bolnavi ca fiind morţi şi chiar îngropîndu-i. Aşadar, nu este deloc de mirare că unii morţi se ridicau din sicrie în momentul în care erau duşi la groapă, alimentînd în acest fel legendele despre vampiri. • • • Se spune despre vampiri că au reprezentat o invenţie necesară, deoarece personifică partea întunecată a umanităţii. Ei reprezintă partea opusă a aceea ce ar trebui să fie oamenii, un punct de reper necesar pentru a putea face distincţia dintre bine şi rău. Oricum, vampirii rămîn figuri emblematice în istorie, fiind, totodată, un răspuns universal la condiţia umană. Ei continuă să fascineze şi să reprezinte subiecţii principali ai unor cărţi sau filme, chiar dacă, în fapt, sînt doar o închipuire a naturii umane, care s-a temut tot timpul de monştri

Cum se indeparteaza si se distrug vampirii?

* Unele legende spun ca vampirii nu suporta sunetul clopotelor trase,mai ales cele ale bisericii.

*Legenda spune ca,de obicei, o teapa infipta in inima unui vampir il va distruge.Teapa trebuie facuta dintr-un anumit tip de lemn,ca de exemplu lemn de maces.

*Unele legende spun ca vampirii pot fi indepartati cu ajutorul crucifixului,apa sfintita sau usturoi.

Metode de protecţie

Usturoiul sau apa sfanta sunt obisnuite in folclor. Elemnetele variaza de la o regiune la alta. In Europa, se foloseste o ramura de trandafir si paducel , sau o stropitura cu seminte de mustar pe acoperisul casei ii tine pe acestia departe. Alte obiecte sunt cele sacre cum ar fii de exemplu : un crucifix, rozariul,sau apa sfintita.

Vampirii sunt in imposibilitatea de a merge pe un teren sacru cum ar fii biserica sau templul. Metodele de distrugere a vampirilor variaza. In Rusia si statele baltice acestia pot fi omorati cu o aschie de lemn. Potentalii vampiri pot fi omorati adesea in inima, desi in Rusia si Germania locul cel mai sensibil este gura, iar in nord-estul Siberiei stomacul. Decapitarea este metoda preferata in zonele germane si slave. Cu capul ingropat intre picioare, in spatele feselor sau departe de corp. Acest act a fost vazut ca o modalitate de accelerare a plecarii sufletului.

Alte masuri incluse: turnarea apei clocotite corp, sau incinerarea completa a acestuia. In Balcani, un vampir poate fi ucis fiind impuscat , inecat, stropit cu apa sfintita sau prin exorcism. Usturoiul in Romania poate fi introdus in gura, si recent, in secolul al 19-lea, masurile de precautie de a trage un glont prin sicriu a fost luata. Pentru cazurile de rezistenta,organismul era dezmembrat si ars, iar piesele arse , amestecate cu apa erau administrate membrilor familiei drept cura.

Desi nu in mod traditional, oglinzile au fost folosite si ele pentru a indeparta vampirii atunci cand sunt plasate spre exteriorul unei usi(in unele culturi vampirii nu au o reflexie, si uneori,nu arunca o umbra, probabil ca o manifestare a lipsei de suflet). Unii, sustin de asemenea ca un vampir nu poate intra intr-o casa decat daca este invitat de proprietar,desi dupa invitatie poate intra si iesi de cate ori doreste. Desii vampirii din folclor au fost considerati mai activi noaptea, acestia sunt foarte vulnerabili la lumina soarelui.Iar spusele cum ca ei se transforma in lilieci este improbabila dupa spusele mai multor persoane .Sursele de informare despre acest subiect s-au multiplicat in ultimii 5 ani din cauza curiozitatii multor persoane.Scriitorii au profitat de faptul ca adolescentii sunt cei mai interesati de acest subiect,in ultimii ani aparand pe piata destul de multe carti in care este vorba despre aceasta creatura inzestrata deobicei cu puteri supranaturale.Exemple:"Amurg" de Stephenie Meyer,"Jurnalele vampirilor" de L.J.Smith,"Ucenicul vampirului" de Darren Shan,"Cronicile vampirilor" de Anne Rice, "Academia Vampirilor", de Richelle Mead,”Casa noptii”de P.C cast si Kristin Cast,Vampirii din Morganville de Rachel Caine,Vampirii Sudului de Charlaine Harris ,Cartile sangelui ,Blue Blood de Melisa DE la Cruz.Nici moarta nici maritata etc. In mod normal vampirii se pot transforma in animale de prada precul lupi ,lei ,gheparzis.a. sau chiar intr-o forma mai bizara de varcolac.Unii vampiri mai puternici se pot preschimba in lilieci giganti ,ceturi verzi ,dragoni sau chiar grifoni.Majoritatea vor vana in forma de demoni cu aripi uriase coarne si trupuri zvelt e si uneori rosii sau negre.

Simtopele medicale de confundare cu vampirismul

Exista 3 simptome medicale de confundare a vampirilor:


*Porfiria
este o boala genetica a sangelui.Duce la o piele palida,sensibilitate la lumina, si face incisivii sa para mai mari.Porfilia a influentat cel mai mult legenda vampirilor.

*
Anemia
duce la o culoare palida a fetei si poate da impresia de vampirism.

*Catalepsia
:poate cauza o moarte de cateva zile.O persoana care iese din acea stare apare ca o persoana ce invie din morti.

Identificarea victimelor vampirilor

§ Victimele vampirilor prezentau mai multe simptome:
- insomnii;
- cosmaruri;
- anemie;
- somnambulism;
- urme aproape minuscule [ca de ace] provenind de la muscaturi. [nu sunt intotdeauna pe gat, unii vampiri muscand intre degete, pe maini, intre sani, pe coapse, deasupra inimii sau de sfarcuri];
- nervozitate;
- oboseala;
- slabire brusca si progresiva;
- lipsa poftei de mancare;
- dificultati in a respira;
- aversiune fata de usturoi;
- sensibilitate la lumina;

Concepţii privind apariţia vampirilor


Cauzele de transformare in vampir au fost numeroase si variate in folclorul original. In slava si traditiile chineze, orice cadavru care a fost sarit de un animal,in special caine sau pisica, a fost temut sa devina unul dintre nemuritori. Un corp cu o rana ce nu a fost trata cu apa fierbinte era de asemenea un risc. In folclorul rusesc, vampirii s-au spus ca au fost o data vrajitoare sau oameni ce s-au razvratit impotriva Bisericii in timp ce ei erau in viata. Practicile culturale au aparut de multe ori, pentru a putea preveni transformarea unei persoane iubite intr-un vampir. Ingroparea unui cadavru cu susul in jos a fost raspandita, asa cum a fost plasarea de obiecte pamantesti cum ar fi coase sau seceri langa mormant pentru a satisface orice demon care intra in corpul sau.In cea mai intalnita legenda se spune ca primul vampir a fost creeat de un demon,fiind muscat de aesta,ei se inmultesc muscand oameniisi dandu-le sa bea sange inainte de a muri.




Vampir (legendă)

Vampirii sunt fiinţe mitologice sau folclorice, care subzistă prin hrănirea în special cu sânge de la creaturi vii, indiferent dacă sunt strigoi sau persoane în viaţă. Cu toate că entităţile vampirice au fost înregistrate în multe culturi şi, conform speculaţiilor istoricului literar britanic Brian Frost, ce crede că: "vampirii şi demonii sunt la fel de vechi ca şi omul însuşi", ajungându-se până la "vremurile preistorice". Termenul de "vampir" devine popular la începutul secolului al XVIII-lea, după un aflux de superstiţii vampirice în Europa de Vest din zonele unde legendele despre vampiri au fost frecvente, cum ar fi Balcani şi Europa de Est, deşi variante locale au fost, de asemenea, cunoscute sub nume diferite, cum ar fi în Serbia şi Bulgaria (вампир) şi vrykolakas în Grecia şi "strigoi" în România. Aceasta creştere a nivelului de superstiţii în Europa, a dus la o isterie în masă şi, în unele cazuri oamenii au fost acuzaţi de vampirism.

În timp ce vampirii folclorici din Balcani si Europa de Est au avut o gamă largă de înfăţişări, de la cea aproape umană până la cea la cadavru în putrefacţie, a fost succesul lui John Polidori, cu romanul The Vampyre (1819) ce a înfăţişat un vampir de ficţiune, carismatic şi sofisticat, aşa cum în secolul al XIX-lea apare în lucrări inspirate ca Varney, the Vampire şi Dracula. Romanul lui Bram Stoker, "Dracula", din 1897, este amintit ca romanul vampir chintesenţă, care a furnizat baza de ficţiune pentru vampirul modern. Imaginea vampirului din epoca victoriană a fost preluată şi în epoca contemporană în filme, jocuri video şi literatură.

Tematica vampirului prezent în literatura horror a fost studiată de scriitoarea britanică Susan Sellers.

Vampirismul energetic - cum ne aparam?

"Analiza mea arata ca vampirismui e o boala grava, pentru ca ea distruge sufletul omului si se transmite
urmasilor. Urmarile ei se manifesta nu dintr-o data, deteriorarea continuindu-se de-a lungul catorva
generatii.
La baza vampirismului sta o intelegere incorecta a lumii. O tanara m-a intrebat daca se incarca in mod
corect cu energie imaginandu-si un suvoi de flacari albastre care intra in ea. Observandu-i structurile karmice
in timpul exercitiilor sale, am observat ca este o incalcare a legilor. Orice furt premeditat de energie: din
natura, din Cosmos, de la Soare, este o dovada graitoare a faptului ca individului nu-i ajunge energia si
ca acesta trebuie s-o ia de undeva. Aceasta constituie premisa vampirimului. Principala eroare a acestui
comportament consta in faptul ca omul nu asociaza energia cu spiritualitatea ci o disociaza. Cand nutrim
dragoste fata de Univers, noi primim o uriasa cantitate de energie. Trebuie cautate sferele superioare ale
bioenergeticii: spiritualitatea, ndbletea sufleteasca, dragostea pentru a primi suficienta energie, acest mod
de intelegere trebuie sa constituie un principiu de conduita 'in viata. De indata ce incepem sa ne gandim la
energie separat, disociind aceasta notiune de notiunile de |spiritualitate" si de |etica", ne condamnam
structurile spirituale la saracie, umpland de energie doar corpul fizic. Omul trebuie sa stie ca energia pe care
el o primeste prin intermediul unor simtaminte superioare ii vindeca trupul, destinul si sufletul. Tratarea
mecanica a problemei si orientarea spre energia bruta duce la deformari ale structurilor spirituale fine iar
consumul sub orice forma duce la degradare."
Lazarev, Sistemul autoreglarii campurilor
Ati trait vreodata experienta acestui fenomen? Ati simtit cum dintr-o data, fara un motiv anume, vi se face rau si toata vitalitatea se scurge incet?

Povesti:

LILITH-FEMEIA VAMPIR




Lilith este o fiinţă care, deşi menţionată foarte vag în Biblie, ea îşi găseşte totuşi un loc mai bine definit în unele texte apocrife evreieşti.

Lilith, năluca nopţii

Deşi puţini ştiu de existenţa ei, Lilith a fost prima soţie a lui Adam, dar care a refuzat să i se supună şi a dorit să aibe drepturi egale cu cele ale bărbatului. Izgonită pentru această nesupunere ea s-ar fi retras într-o pădure, un loc blestemat. În Isaia, 34, 14 putem citi următoarele cuvinte: „Fiarele din pustie se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii, şi îşi va găsi loc de odihnă.”

Transformată în vampir, Lilith le suge sângele gravidelor

Aceasta nălucă a nopţii nu este nimeni altcineva decât Lilith care va atrage către dânsa toţi demonii şi toate întruchipările păcatului. Izgonită din graţia Domnului, rămasă fără soţ sau posibilitatea de a avea copii, Lilith devine vampir, ademenind bărbaţii prin frumuseţea ei asemenea unui Sccubus, culcându-se cu ei, sugând sângele femeilor gravide, provocând moartea copiilor sau chiar uciderea de bebeluşi. Plăcerea ei de a ucide s-ar fi transformat într-o nevoie.

Din Cain şi Lilith au răsărit vampirii şi demonii

Următorul pasaj se referă la un şarpe, acesta poate fi însuşi Samael sau chiar o altă denumire dată lui Lilith: „ Acolo îşi va face cuibul şarpele de noapte, îşi va pune ouăle, le va cloci, şi îşi va strânge puii la umbra lui; acolo se vor strânge toţi ulii: fiecare la tovarăşul lui.” Putem interpreta acest pasaj în diverse moduri, dacă considerăm că în el este vorba de Lilith atunci o a doua ipoteză se adevereşte. Conform unor legende pierdute în negura vremurilor (Alfabetul lui Ben-Sira) Cain, fiul lui Adam, ar fi întâlnit-o pe Lilith la Marea Roşie, uniunea lor intru sânge dând naştere unui şir nesfârşit de vampiri şi demoni.

Lilith va trăi pentru totdeauna

Pasajul 17 din acelaşi capitol spune: „El (Dumnezeu) a tras la sorţi pentru ele şi mâna Lui le-a împărţit cu funia de măsurat ţara aceasta: ele o vor stăpâni totdeauna şi o vor locui din veac în veac.” Trimiterea la viaţa eternă este extrem de evidentă, oare ar fi o prea mare îndrăzneala să credem că este vorba despre vampiri? Dacă am considera că Dumnezeu nu este fără de păcat (cum încearcă să afirme mai mulţi specialişti) am putea vedea în Lilith o greşeală crucială a lui Dumnezeu pe care acesta încearcă să o „repare” dându-le acestor fiinţe damnate un loc în care să poată bântui. Desigur că ele au moştenit nevoia „mamei” şi vor încerca să supravieţuiască chiar dacă asta ar însemna a ucide.

Lilith se găseşte în pădurea dinaintea iadului?

Locul acesta blestemat, pădurea aceasta, este găsită şi în opera lui Dante „Divina comedia” în volumul „Infernul”. Pentru a ajunge la porţile Infernului, Dante şi-a imaginat trecerea printr-o pădure sinistră în care păcatele căutau să-l ademenească sub forma unor animale (ex: lupoica – desfrâu, lăcomie, gelozie). Poate fi aceasta o viziune asupra acelui loc în care se găseşte şi Lilith, din care porneşte originea vampirilor?

Lilith=Lamie, femeia care seducea tinerii şi le sugea sângele

Aceasta este explicaţia biblică (dacă o putem numi aşa) a “naşterii” vampirilor şi a apariţiei lui Lilith, dar în mitologie, mai ales în credinţa grecilor antici, Lilith are o altă origine. Cei ce cunosc mitologia antică sunt familiari cu termenul de Lamie. Ele sunt genii feminine care-i ispiteau pe tineri cu înfăţişarea lor frumoasă, pentru a le suge sângele. Legenda spune că Lamia a fost o regină a Libiei, care l-a sedus pe Zeus; furioasă, Hera a transformat-o în spectru şi i-a ucis copiii. Drept răzbunare, Lamia răpea copiii nenăscuţi din pântecul matern. În „Vulgata”, numele ei este tradus prin Lilith. În demonologie, e un vampir nocturn, un fel de Sccubus apropiat de strigoi. Lamiile apar în capodopera lui Goethe, „Faust” alături de alte creaturi ale întunericului, ele fiind înrudite cu Mefisto, numele purtat de Satana în această operă.



Femeie-vampir dezgropata in Italia dupa patru secole



In Italia au fost descoperite ramasitele unei femei in al carei craniu fusese infipt, in secolul al XVI-lea, un tarus din piatra.

Potrivit antropologilor italieni, aceasta descoperire demonstreaza cat de puternica era frica de vampiri in Evul Mediul.

Craniul “femeii-vampir” a fost descoperit in timpul unor sapaturi arheologice intreprinse intr-un cimitir medieval de pe insula Lazzaretto Nuovo, din apropiere de Venetia. Un pietroi lung si ascutit este infipt in gura larg deschisa a raposatei.

In Evul Mediu se credea ca femeile-vampir erau responsabile pentru raspandirea ciumei pe continent, a precizat antropologul Matteo Borrini de la Universitatea din Florenta. Astfel, pentru a le impiedica sa se ridice din mormant si sa atace din nou, moartelor, suspectate de vampirism, li se fixau, in gura, pietre sau caramizi.

Convingerea ca victimele ciumei se transformau in vampiri era destul de raspandita in acele vremuri, mai ales ca muribunzii sangerau pe gura.

Ramasitele “femeii-vampir” au fost descoperite intr-o groapa comuna in care au fost inhumate victimele unei epidemii de ciuma izbucnite la Venetia in 1576.

Borrini mai spune ca “vanatorii de vampiri” au actionat atat de brutal incat i-au rupt decedatei mai multi dinti in momentul in care i-au infipt piatra in gura

SE spune ca atunci cand erau deescoperiti vampiri,cand dormeau (ziua) erau dezgropati si li se bagau o piatra in gura astfel ca atunci cand se trezeau nu mai puteau sa muste pe nimeni.









Inceputul:

Buna! Nu se poate spune ca am o obsesie pt vampiri. Pur si simplu ma fascineaza....Totul a inceput de la un simplu vis,apoi am inceput sa ma informez de pe anumite siteuri.

Una dintre cele mai discutate teme la întâlnirea anuală a membrilor Asociaţiei Criminaliştilor Americani de săptămâna trecută a fost legată de posibilele surse ale apariţiei miturilor vampirilor, scrie New Scientist.

Astfel, specialiştii au înaintat ipoteza că oamenii au început să creadă în vampiri şi strigoi din cauza unor fenomene absolut naturale, observate în majoritatea cazurilor la cadavre.

De exemplu, după moartea unei persoane, fluidele din corpul său, inclusiv sângele, pot ieşi pe gură sau pe nas. De asemenea, gazele intestinale ies şi ele, aceasta fiind o exlicaţie pentru unele sunete (oftat, geamăt), pe care oamenii le pot auzi, crezând că sunt făcute de persoana decedată. Şi activitatea bacteriilor poate cauza sunete asemănătoare, în intestine, ori umflarea acestora, notează New Scientist.

Unul dintre cele mai răspândite mituri legate de cadavre este că unghiile şi părul acestora continuă să crească. De fapt, cercetătorii au arătat că pielea şi ţesuturile din jurul acestora se strâng, din cauza deshidratării, dând impresia că unghiile şi părul sunt mai lungi.

Însă toate aceste elemente ciudate, dar naturale, au putut duce la anumite ipoteze fanteziste legate de unele persoane decedate – că nu ar fi chiar moarte şi, prin urmare, că s-au întors să îi bântuie pe cei vii.

New Scientist aminteşte de ţăranii din România, în rândul cărora încă mai circulă astfel de mituri. Editorii revistei dau ca exemplu cazul din satul Marotinul de Sus, unde rudele unui bărbat decedat au profanat mormântul acestuia, pe motiv că îi bântuia.

Ei au despicat pieptul cadavrului şi i-au scos inima, pe care au ars-o la o răspântie de drumuri. Din cenuşa rezultată, au preparat o „băutură magică”, menită să ţină „strigoiul” la distanţă.

Profanatorii au fost arestaţi, însă ştirea a făcut înconjurul lumii.







Deci o poveste pe care am gasit-o de pe o pagina de net. Mi s-a parut fascinanta:Vampirii...
Mereu apar intrebari de genul: ce sunt vampirii? ei oare exista? ce puteri au? cum pot fi opriti de la a face rau? ce slabiciuni au? etc.

Va pot raspunde la toate aceste intrebari. Mai intai ... cum au aparut vampirii?
Initial a existat un singur astfel de vampir. I se spunea Dracula (Drake). El s-a impotrivit oricarei persoane, oricarei opinii. Isi dorea puterea. Vroia sa fie stapanul lumii. Asa ca a creat 5 vampiri ai lui pe care i-a antrenat - LEGENDS VAMPIRES (vampirii legendari):
Numele lor erau (in ordinea puterii lor):
1.Nakabba
2.Lasin
3.Swizer
4.Asmman
5.Sahibba (fratele lui Nakabba)

Acestia l-au servit si ajutat pe stapanul lor pana la sfarsitul vietii lor. Dracula l-a invatat pe Nakabba sa stapaneasca telechinezia partiala, in timp ce el era singura creatura de pe Pamant care stapanea telechinezia totala: putea misca orice doar cu puterea mintii. De asemenea controla si telepatia. Intre timp acesta a aflat ca exista o arma care sa il faca invincibil - un talisman al vampirilor. Asa ca a creat o armata intreaga de vampiri carora le-a impus reguli si responsabilitati, in schimbul "darului" pe care el li l-a facut si a pornit in cautarea talismanului. Vampirii au fost impartit in clanuri. Unul dintre clanuri de origine ceha, condus de un iubitor de oameni a gasit talismanul si s-a impotrivit Stapanului. Acesta i-a folosit puterile si l-a bagat pe Dracula intr-o stare de hibernare vesnica. Apoi l-a ascuns(talismanul) intr-un loc sigur, unde urma sa il gaseasca stranepotii lui. In final a fost prins si condamnat la moarte prin jupuiere de piele si ungere cu suc de usturoi.
Vampirii au continuat sa existe intr-un mod care sa nu fie observabil, ascns de lume dupa regulile anterioare ale stapanului si au jurat sa gaseasca o cale sa il reinvie pe El.
In anul 2006 au gasit o profetie ce spunea ca "sangele celei mai tinere persoane ce se trage din Dracula il poate invia". Asa ca acestia au cautat in continuare si au gasit in cativa ani o persoana de sex feminin ce provenea din El. Fiind de o varsta frageda, la scoala il avea ca si coleg de clasa pe unul din stranepotii celui care l-a "inghetat" pe stapan. Fata nu dorea raul nimanui si nu stia ca exista vampiri. In final totul se descopera. Acel stranepot continua lupta impotriva vampirilor chiar daca era si el unul, o salveaza pe fata, il ucide pe Nakabba printr-un noroc pur si gaseste talismanul. Afla ce puteri are dar aceste avea si parti negative: avea influenta asupra mintii lui si il facea mai rau ca de obicei si mai pericolos. DUpa ceva vreme este provocat de Sahibba, pe care il invinge fiind mult mai puternic ca inainte. Pleaca mai departe de unul singur catre "casa" vampirilor le bea toate resursele de sange pe care ei le colectasera apoi foloseste toata puterea talismanului si distruge si corpul stapanului .. adica tot ce a mai ramas din el. odata cu asta toti vampirii isi pierd puterile. Ca recompensa a victoriei acesta primeste o dorinta care sa i se indeplineasca. Acesta isi doreste ca el sa redevina vampir - singurul vampir din lume.
Dupa asta mai creaza inca 4 vampiri . Intre timp s-a izbit de alta problema: ca o contraforta au aparut varcolacii. Si acum lupta se da in prezent. Vom vedea ce va urma!


Cam asta este! ;)

Desigur este o poveste dar eu nu cred ca a inceput totul de la Dracula(Vlad Tepes).Era pur si simplu un domnitor care tragea in teapa talharii.